Daniela Crudu și-a schimbat silicoanele după ce a revenit din Madagascar

Daniela Crudu, care recent a împlinit 29 de ani, pare abonată la medicii esteticieni. Nu de alta, dar după ce şi-a operat nasul şi a scăpat de bărbia dublă, ea şi-a dorit un bust mai provocator, aşa că, la întoarcerea din Madagascar, şi-a pus din nou implant mamar.Azi, de la orele 20.00, debutează în forţă concursul de supravieţuire ”Ultimul trib”, la care a participat, timp de aproape o lună, şi Daniela Crudu. Nonconformistă de fel, s-a fotografiat pe plajele de acolo şi fără sutien, fotografie pe care a postat-o şi pe conturile sociale.

Era nemulţumită de vechiul implant mamar, pe care l-a făcut în urmă cu 12 ani, aşa că, la întoarcerea din această aventură şi-a mărit din nou bustul, acum două zile: “De-a lungul timpului, Daniela a apelat la medicul Vitalie Stan pentru că a fost mulţumită de modul în care lucrează, de profesionalismul lui. De fiecare dată când s-a operat, nu a întâmpinat neplăceri, motiv pentru care şi-a adus şi prietenele, dar şi sora, şi mama pentru a le face mai frumoase. Daniela s-a operat la începutul acestei săptămâni la sâni. Voia un bust mai mare. Acum 12 ani când s-a operat, domnul doctor i-a pus silicoane de 280 ml, de data aceasta a optat pentru proteze un pic mai mari. Se simte foarte bine, trebuie să poarte o proteză şi să nu facă efort deloc”, ne-au spus surse din anturajul vedetei.

A fost operată de Stan Vitalie

Mulţumită de rezultat, ea a postat ieri, pe contul de Facebook, un mesaj: ”Domnul doctor Stan Vitalie este cel mai bun! Îl iubesc mult! Sunt norocoasă deoarece toate operaţiile mele sunt făcute de dânsul, prima în urmă cu 12 ani.  Majoritatea prietenelor mele, mama şi sora
mea suntem fericite că există şi că ne-a schimbat viaţa! Să vă ţină Dumnezeu sănătos!”. Dar simpatica vedetă tv a trecut, în ultimii ani, prin schimbări radicale. În 2015, ea şi-a operat nasul, dar a scăpat şi de bărbia dublă, şi-a mărit buzele şi şi-a tatuat sprâncenele, pentru toate acestea investind în jur de 10.000 de euro.

Daniela Crudu a dat fuguţa la doctor, după scurta participare la concursul de supravieţuire «Ultimul trib», care va debuta astăzi, la Antena 1

Cruduţa a sperat să pună mâna pe marele premiu de 100.000 €, la ”Ultimul trib”, concurs filmat de Antena 1 în Madagascar, însă a ieşit din concurs zilele trecute. Ea  şi-a invitat fanii să urmărească acest show: “Nu avem nimic aici, dar în acelaşi timp mă bucur de tot ceea ce trăiesc, vă promit că o să vedeţi o altă Cruduţa în această emisiune, ce nu aţi mai întâlnit! M-am redescoperit şi sper să vă placă, să fiţi mândri de mine!”, povesteşte Daniela Crudu.

Şi-a pus primele implanturi la 17 ani

Daniela Crudu şi-a dorit din adolescenţă un bust mai mare. Şi, pentru că nu a mai avut răbdare să devină majoră, ea şi-a pus silicoane la 17 ani, pe semnătura tatălui său.

Şi-a dorit această schimbare pentru a avea mai mult succes în cluburi şi la petrecerile private, unde câştiga bani frumoşi ca dansatoare. La acea vreme Daniela nu era brunetă, ci blondă.

Vedetele se luptă pentru premiul de 100.000 de euro

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi.

Ei îşi vor măsura puterile cu tribul format din vedete şi cu cel format din oameni de rând: Printre numele sonore înscrise în competiţie se numără Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei. Din păcate, doi dintre concurenţi sunt în doliu.

Lui Ionuţ Iftimoaie i-a murit tatăl, dar şi Dima Trofim a revenit rapid acasă, după ce a aflat că sora lui a pierdut bătălia cu cancerul. Premiul pus în joc este de 100.000 €.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *